„Camera ta foto este arma ta”: Femeile din Irak înfruntă amenințările cu moartea pentru a combate violența sexuală

Avertisment: Acest articol conține detalii despre violență sexuală.

„Ieși din mașină!”, strigă o femeie, acuzând un șofer de exhibiționism și că ar fi făcut comentarii vulgare atunci când ea a trecut pe lângă el.

Ea filmează scena cu telefonul, pe o stradă aglomerată din Bagdad, iar camera foto îl surprinde opunându-se încercărilor ei de a deschide portiera în timp ce ea îl confruntă.

Videoclipul poate fi văzut, alături de alte clipuri similare, pe pagina de Instagram a lui Sarah Jassim, o activistă pentru drepturile femeilor din Irak. Ea le postează în numele femeilor care se plâng de abuzuri și hărțuiri sexuale comise de bărbații și băieții irakieni.

„Camera ta foto este arma ta”, a declarat ea pentru BBC. „Este o modalitate de a documenta dovezile în cazul în care o femeie decide să-și dea în judecată agresorul, sau este cel puțin un mijloc de a-l face de rușine.”

Unul dintre videoclipurile postate de ea a rezultat în arestarea presupusului făptaș, un polițist acuzat că ar fi hărțuit niște eleve, potrivit ei.

Jassim spune că postarea videoclipurilor prezintă riscuri atât pentru ea, cât și pentru femeile în cauză. Am vorbit cu numeroase victime ale abuzurilor sexuale din Irak, care spun că victimile sunt adesea învinovățite în societate.

„Am primit amenințări cu moartea și am fost amenințată și cu atacuri cu acid”, spune Jassim. „Am fost acuzată de incitare la indecență publică, pentru că încurajez femeile să vorbească într-o societate care se așteaptă să fim tăcute.”

Acum, ea abia mai iese de acasă, pentru propria siguranță, și petrece în schimb ore întregi jucându-se cu câinele ei.

Potrivit ei, este necesară o legislație mai strictă, inclusiv legi care să incrimineze în mod explicit „hărțuirea” și „violența bazată pe gen” - termeni care lipsesc la ora actuală din codul penal.

„Recunoașterea problemei este cea mai bună modalitate de a o aborda”, spune ea. „Avem nevoie de protecție, trebuie descurajați agresorii.”

„Nimeni nu te va auzi dacă te omor”

Multe femei irakiene au declarat pentru BBC că se simt abandonate de sistemele judiciare și de poliție. Inițierea unei acțiuni în justiție împotriva unui agresor sau a unui violator presupune parcurgerea unui drum lung în Irak, cu proceduri complicate și rezultate incerte, potrivit mai multor activiști și avocați cu care am vorbit.

Violența împotriva femeilor și fetelor din Irak este „răspândită și raportată în mod insuficient”, potrivit unui raport din luna mai al unui comitet ONU privind discriminarea împotriva femeilor, care a solicitat o legislație mai strictă.

Printre zecile de recomandări, acesta a îndemnat autoritățile să abroge legile „discriminatorii” care exonerează violatorii dacă aceștia se căsătoresc cu victimele lor, precum și legile care permit reducerea pedepselor pentru crimă în cazurile în care făptașul a comis o așa-numită „crimă de onoare”.

Amal - care are alt nume real - se luptă de aproximativ cinci ani în instanță. Ea își acuză fostul soț că ar fi violat-o în mod repetat pe fiica lor - care era minoră la vremea respectivă - sub amenințarea armei.

Ea își amintește despre relatarea sfâșietoare a fiicei sale privind acest incident, aceasta spunând că tatăl a intrat în camera fetei, punându-și arma pe patul ei. Ea spune că el i-a zis: „Nimeni nu te va auzi dacă te omor.”

Abuzul sexual a fost considerat multă vreme un subiect tabu în Irak. Am luat legătura cu multe supraviețuitoare care spun că preferă să treacă sub tăcere incidentul, din cauza unei potențiale reacții negative din partea familiei. Altele ne-au spus că le era frică să meargă la poliție, de teama stigmatizării sociale și a posibilei hărțuiri. Dar Amal era hotărâtă să ceară dreptate și s-a grăbit să raporteze incidentul la poliție.

„Ea avea o mulțime de vânătăi în jurul încheieturilor, pentru că el o ținuse strâns de mâini. Atunci când ea încerca să țipe, el îi acoperea gura cu mâinile”, spune Amal.

Amal mi-a arătat documente medicale, inclusiv probe ADN, care îi susțin relatarea.

Potrivit lui Amal, a primit o altă dovadă a cruzimii fostului ei soț atunci când l-a auzit spunându-i unui membru al familiei să „ne spele rușinea” dacă el avea să fie arestat. Expresia este folosită în Irak, referitor la așa-numitele crime de onoare - comise în convingerea că o femeie a compromis reputația unei familii. Amal spune că ea crede că tatăl a amenințat că va pune capăt vieții fiicei sale „pentru ca raportul medical să nu fie publicat și pentru ca agresiunea să nu fie dovedită”.

Ea spune că fostul ei soț este fugar, iar procesul rămâne deschis.

„M-am luptat complet singură”, zice Amal, izbucnind în lacrimi atunci când spune că fostul ei soț a angajat mai mulți avocați, dar ea nu și-a permis un reprezentant juridic, iar familia ei a închis ochii la situație.

Nu mai are nicio încredere că se va pronunța o hotărâre judecătorească favoarea ei. „Vreau doar să stea departe de mine pentru totdeauna”, spune ea, oftând disperată.

O activistă ucisă

Fiica lui Amal este mai norocoasă decât unele femei care au suferit abuzuri sexuale domestice în Irak, deoarece are un loc unde poate trăi în siguranță.

Multe supraviețuitoare nu au venituri independente și nu au unde să se ducă. Există foarte puține adăposturi pentru femeile abuzate în Irak.

Cele pe care le cunoaștem au fost înființate de o organizație co-fondată de Yanar Mohammed, o avocată a drepturilor femeilor recunoscută la nivel internațional. În martie anul trecut, ea a fost ucisă în fața casei sale din Bagdad de către bărbați înarmați. Autorii au rămas neidentificați.

Experții care lucrează pentru Consiliul ONU pentru Drepturile Omului au scris în aprilie că, timp de ani de zile, Mohammed a primit amenințări cu moartea și abuzuri online, despre care se „crede că proveneau din partea milițiilor religioase extremiste”.

Activiștii ne-au spus în repetate rânduri că atacurile vizându-le colegii au fost în creștere în ultimii ani.

Hanaa Edwar, o altă activistă proeminentă pentru drepturile femeilor, spune că a văzut-o pe Mohammed cu doar două zile înainte ca aceasta să fie ucisă. Ea spune că a fost și ea amenințată.

„Nu există legi, nu există protecție și nu există dreptate pentru femei în Irak”, îmi spune ea.

„Problema în Irak nu este că femeile își țin tăcerea. Este că, atunci când vorbesc, foarte puține elemente ale sistemului sunt concepute pentru a le asculta”, a declarat pentru BBC Mustafa Saadoon, șeful Observatorului Irakian pentru Drepturile Omului.

„O femeie care raportează un incident de violență sexuală trebuie să treacă mai întâi de [obstacolul reprezentat de] familia ei, apoi de secția de poliție, apoi de instanță, iar la fiecare dintre aceste uși, va exista cineva care îi va spune probabil să rezolve problema în liniște.”

„Urmărită de o mașină”

Printre femeile irakiene care spun că se simt dezamăgite de sistem se numără și Samira - care are alt nume real.

Ea declară pentru BBC că mersul pe stradă o ține în tensiune, în urma hărțuirilor repetate.

La un moment dat, ea spune că un bărbat „se uita la un film pornografic pe telefon și mi l-a pus în față” în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun.

Într-un alt incident care a avut loc în Bagdad, ea spune că un bărbat a urmărit-o odată cu mașina lui timp de mai bine de 10 minute. „A fost extrem de supărător... Am văzut o mașină de poliție. M-am dus și le-am povestit ce s-a întâmplat. Au spus că nu aveau competența să facă nimic.”

Deși mama ei este iubitoare și o susține, Samira nu îi relatează niciun incident de hărțuire sexuală. „Dacă ar fi să spun ceva familiei mele, m-ar ruga imediat să nu ies de acasă pentru a fi în siguranță”, spune ea.

Ea și-a pierdut încrederea în instituțiile statului: „Mulți bărbați, inclusiv ofițeri de poliție, nu cred că e nimic în neregulă cu hărțuirea sexuală. Dacă nu ești un agresor, nu ești bărbat, așa văd ei lucrurile”, adaugă ea.

Multe femei cu care am vorbit în Irak au acuzat chiar poliția de hărțuire sexuală. Am adus acuzația în atenția lui Muqdad Miri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Irakului.

„Au loc incidente de hărțuire care implică membrii poliției, dar sunt foarte puține. Aceștia primesc pedepse foarte aspre, de până la 10 ani de închisoare, și sunt concediați”, spune Miri.

I-am spus că unele femei documentează acum hărțuirea pe rețelele de socializare pentru că le este frică să o raporteze poliției. El a spus că ele postează pe rețelele de socializare pentru că acest lucru este mai ușor decât să depună o plângere oficială și pentru că asta a devenit o modalitate obișnuită de a atrage atenția asupra unei cauze.

I-am prezentat și experiența pe care a trăit-o Samira, ea spunând că un ofițer i-a zis că nu are competența de a opri hărțuirea. Miri a spus că Samira ar fi putut depune o plângere împotriva acestui ofițer.

Nu există statistici fiabile privind violența sau hărțuirea sexuală în Irak. Miri mi-a spus că, de la începutul anului, s-au întocmit aproximativ 300 de raportări ale violenței sexuale la poliție. Cu toate acestea, el recunoaște că numărul real de cazuri este mai mare: „Multe cazuri nu ajung niciodată la cunoștința poliției din cauza societății, a obiceiurilor și a tradițiilor.”

Relatările femeilor cu care a vorbit BBC conturează o imagine a luptei lor, nu doar împotriva violenței sexuale în sine, ci și împotriva mentalităților adânc înrădăcinate și a convingerilor sociale care permit persistența acesteia.

Edwar pledează pentru cauzele femeilor de peste 50 de ani, iar evaluarea ei este sumbră: „La 23 de ani de la căderea regimului lui Saddam Hussein, se pare că regresăm în ceea ce privește drepturile femeilor.”

Dar atât ea, cât și Jassim spun că refuză să renunțe: „Dacă ne înspăimântăm cu toate, nimeni nu va schimba nimic”, spune Sarah.

Reportaj suplimentar de Salma Khattab

Dacă ați fost afectat(ă) de probleme legate de abuz sexual și violență, puteți discuta cu un profesionist din domeniul sănătății sau cu o organizație care oferă sprijin.

Traducerea în limba română a acestui articol, publicat inițial în limba engleză, a fost realizată cu ajutorul tehnologiilor de inteligență artificială. Conținutul tradus a fost revizuit de un jurnalist BBC înainte de publicare. Aflați mai multe despre cum folosim inteligența artificială la BBC.

Editat de Ruxandra Iordache.